vineri, 3 septembrie 2010

Delegări Liga A Prahova – Etapa a V-a

Cu paşi repezi iată că Liga A Prahova a ajuns la etapa a V-a, o etapă care ne promite meciuri foarte interesante. Capul de afiş al acestei etape, după părerea mea, îl constituie meciul de la Vadu Săpat unde se vor întâlni 2 echipe satelit ale unor formaţii de Liga a III-a. Este vorba de Podgoria Vadu Săpat, satelitul celor de la Chimia Brazi, care îşi dispută cele 3 puncte puse în joc în compania echipei Conpet Izvoarele care este satelitul Conpetului. Aşadar sper să avem parte de un joc interesant cu multe goluri şi lipsit de orice evenimente neplăcute.




Cel de-al doilea joc interesant din punct de vedere fotbalistic este jocul de la Băneşti unde formaţia gazdă CS v-a primi vizita revelaţiei de până acum CS Păuleşti. Pentru acest joc Comisia Judeţeană de Arbitrii a trimis o brigadă experimentată avându-l la centru pe arbitrul de Liga a III-a Oprea Ovidiu semn că acest joc este unul dintre cele mai grele din această etapă. O altă dispută care stârneşte interesul publicului consumator de Liga A Prahova se va juca duminică de la ora 11 pe terenul din Băicoi unde formaţia nou promovată Dero Ploieşti va întâlni Unirea Câmpina, o formaţie la care se doreşte performanţa.



Iată şi programul acestei etape a V-a:



FC Petrolul II Ploieşti – Petrolul Teleajen, vineri, ora 17.00, teren Dorobanţul

Arbitrii: Mihai Amorăriţei, Romulus Sprânceană, Mihai Coman

Observator: Traian Notaru



CS Băneşti-Urleta – CS Păuleşti, sâmbătă, ora 11.00, teren Băneşti

Arbitrii: Ovidiu Oprea, Mihai Vasile, Alexandru Ilie

Observator: Ion Andreoiu

CS Şirna – Caraimanul Buşteni, duminică, ora 11.00, teren Tăriceni


Arbitrii: Răzvan Ioana, Nicolae Iosif, Dragoş Pantilie

Observator: Marian Popa



AFC Brebu – Unirea Urlaţi, sâmbătă, ora 17.00, teren Brebu

Arbitrii: Bogdan Zahiu, Cătălin Popovici, Cristi Damian

Observator: Mitu Roşu



Podgoria Vadu Săpat – Conpet Izvoarele, sâmbătă, ora 17.00, teren Vadu Săpat

Arbitrii: Laurenţiu Piciu, Vasile Tiron, Ionuţ Necula

Observator: Vasile Aurelian



CS Ceptura – Tricolorul Breaza, duminică, ora 11.00, teren Ceptura

Arbitrii: Andrei Moroiţă, Adrian Niţă, Valentin Zanfir

Observator: Teodor Negoiţă



Dero Ploieşti – Unirea Câmpina, duminică, ora 11.00, teren Băicoi

Arbitrii: Gabriel Cojanu, Ionel Gheonea, Alexandru Vereu

Observator: Mihai Dogaru



Partidele CS Floreşti – Prahova 2010 Ploieşti şi Avântul Măneciu – CS Brazi au fost amânate.



Restanţe – marţi, 7 septembrie, ora 17.00



AFC Brebu – Avântul Măneciu, teren Brebu

Arbitrii: Ovidiu Oprea, Cristian Lefter, Ionel Gheonea

Observator: Viorel Băltăţeanu



Podgoria Vadu Săpat – Unirea Câmpina, teren Vadu Săpat

Arbitrii: Ionuţ Neagu, Adrian Calestru, Marius Petre

Observator: Stelian Achimescu

Rezultate Liga A Prahova – Etapa a IV-a

Tricolorul Breaza – Podgoria Vadu Săpat 4-4


Marcatori: I. Anghel, G. Dogaru, M. Prisăcaru, G. Năstase / S. Baroian, G. Lambă, L. Radu(2).



CS Brazi – Conpet Izvoarele 0-2

Marcatori: I. Paraschivoiu, S. Rădulescu.



Unirea Câmpina – CS Ceptura 0-1

Marcator: R. Catană.

Caraimanul Buşteni – CS Floreşti 4-0


Marcatori: I. Istrate (2), P. Chira (pen), V. Trestenicu.



Petrolul Teleajen – CS Şirna 2-3

Marcatori: A. Litu, V. Răducanu / M. Sandu (2, 1-pen), A. Pleşa.



Unirea Urlaţi – FC Petrolul II Ploieşti 2-2

Marcatori: Fl. Pancovici (pen), A. Cristea / A. Borcescu, Al. Mirea.



CS Păuleşti – AFC Brebu 0-1

Marcator: M. Motoroiu.



Clasament

1. CS Păuleşti 4 3 0 1 9-4 9

2. CS Ceptura 3 3 0 0 7-2 9

3. AFC Brebu 3 3 0 0 5-2 9

4. Conpet Izvoarele 4 2 1 1 8-6 7

5. Dero Ploieşti 3 2 0 1 6-3 6

6. Petrolul Teleajen 4 2 0 2 10-9 6

7. Prahova 2010 Tomşani 2 2 0 0 9-3 6

8. Unirea Urlaţi 4 1 2 1 9-6 5

9. Unirea Câmpina 3 1 1 1 8-2 4

10. Avântul Măneciu 2 1 1 0 10-5 4

11. Podgoria V. Săpat 3 1 1 1 11-9 4

12. CS Băneşti-Urleta 3 1 1 1 4-3 4

13. Tricolorul Breaza 4 1 1 2 7-16 4

14. CS Şirna 4 1 1 2 7-15 4

15. FC Petrolul II Ploieşti 4 0 3 1 5-6 3

16. Caraimanul Buşteni 4 1 0 3 6-9 3

17. CS Brazi 4 0 0 4 3-9 0

18. CS Floreşti 4 0 0 4 3-18 0



Notă:

Jocurile Avântul Măneciu – CS Băneşti-Urleta şi Prahova 2010 Tomşani – Dero Ploieşti au fost programate pe data de 21 septembrie 2010 de la ora 17.00 deoarece echipele considerate acasă au jucători selecţionaţi la Cupa Regiunilor turneu ce se desfăşoară în Ungaria şi care în prima etapă au pierdut cu 4-1 în faţa reprezentativei similare a Ungariei.

Rezultate Liga B Prahova – Etapa a II-a

Seria Est


Avântul Iordăcheanu – Unirea Teleajen 3-3

Sportul Valea Călugărească – Avântul Tomşani 6-0

AS Podenii Noi – Ştiinţa Albeşti 1-2

Gloria Plopu – Progresul Drăgăneşti 1-6

Voinţa Vadu Părului – Voinţa Ciorani 4-2

AS Strejnic – AS Malamuc Gherghiţa 3-0

Voinţa Bălţeşti – Juventus Vălenii de Munte 0-3

Viitorul Fulga – Progresul Bucov 3-4

*Jocul Juventus Vălenii de Munte – AS Strejnic, din etapa I, pe teren 6-1, a fost omologat cu scorul de 0-3 deoarece cei de la Strejnic au depus la sfârşitul jocului contestaţie pentru substituire.





Clasament

1. Progresul Drăgăneşti 2 2 0 0 11-1 6

2. AS Strejnic 2 2 0 0 6-0 6

3. Voinţa Vadu Părului 2 2 0 0 7-4 6

4. Sportul Valea Călugărească 2 1 1 0 8-2 4

5. Unirea Teleajen 2 1 1 0 7-4 4

6. Ştiinţa Albeşti 2 1 1 0 4-3 4

7. Voinţa Ciorani 2 1 0 1 7-5 3

8. Progresul Bucov 1 1 0 0 4-3 3

9. Juventus Vălenii de Munte 2 1 0 1 3-3 3

10. Avântul Tomşani 2 1 0 1 3-7 3

11. Avântul Iordăcheanu 2 0 1 1 4-6 1

12. Viitorul Fulga 2 0 0 2 4-8 0

13. Voinţa Bălţeşti 1 0 0 1 0-3 0

14. AS Malamuc Gherghiţa 2 0 0 2 2-6 0

15. AS Podenii Noi 2 0 0 2 1-7 0

16. Gloria Plopu 2 0 0 2 2-11 0



Seria Vest

CS Valea Doftanei – CS Cornu 1-3

Intersport Filipeşti de Targ – CSM Câmpina 4-1

Carpaţi Sinaia – Precizia Breaza (joc reprogramat pentru 8 septembrie, ora 17.00)

Unirea Cocorăşti Colţ – Cetatea Coada Izvor 1-3

Gloria Ologeni – AS Tg. Vechi 1-1

Prahova Nedelea – Viitorul Ariceşti Rahtivani 1-0

CS II Băneşti-Urleta – AFC II Filipeşti de Pădure 2-1

Tricolor Varniţa – Dalina Bărcăneşti 0-2



Clasament

1. Dalina Bărcăneşti 2 2 0 0 7-1 6

2. CS Cornu 2 2 0 0 7-2 6

3. Intersport Filipeşti de Târg 2 2 0 0 6-2 6

4. Prahova Nedelea 2 2 0 0 3-0 6

5. AS Tg. Vechi 2 1 1 0 5-2 4

6. CSM Câmpina 2 1 0 1 5-4 3

7. Viitorul Ariceşti Rahtivani 2 1 0 1 3-1 3

8. Carpaţi Sinaia 1 1 0 0 2-0 3

9. Cetatea Coada Izvor 2 1 0 1 3-3 3

10. CS II Băneşti-Urleta 2 1 0 1 3-6 3

11. Gloria Ologeni 2 0 1 1 1-4 1

12. Precizia Breaza 1 0 0 1 1-2 0

13. AFC II Filipeşti de Pădure 2 0 0 2 1-4 0

14. Unirea Cocorăşti Colţ 2 0 0 2 2-7 0

15. Tricolor Varniţa 2 0 0 2 1-6 0

16. CS Valea Doftanei 2 0 0 2 1-7 0



Seria Nord

Voinţa Gornet – Luceafărul Drajna 1-0

AS Mislea – Brădetul Ştefeşti 2-2

CS Blejoi – Petrolistul Boldeşti 0-2

Real Rio Cocoşeşti – Prahova Tg. Vechi 0-6

Voinţa Măgurele – ASO Slănic 6-0

Voinţa Vărbilău – Unirea Lipăneşti 1-1

Gloria Vâlcăneşti – Petrolul Băicoi 2-1

Flacăra Mălăieşti – Victoria Bordeni 3-1



Clasament

1. Prahova Tg. Vechi 2 2 0 0 9-1 6

2. Petrolistul Boldeşti 2 2 0 0 8-0 6

3. Voinţa Măgurele 2 2 0 0 8-1 6

4. Brădetul Ştefeşti 2 1 1 0 6-4 4

5. Gloria Vâlcăneşti 2 1 1 0 3-2 4

6. Luceafărul Drajna 2 1 0 1 4-2 3

7. Flacăra Mălăieşti 2 1 0 1 4-5 3

8. Voinţa Gornet 2 1 0 1 3-4 3

9. Voinţa Vărbilău 2 0 2 0 2-2 2

10. Petrolul Băicoi 2 0 1 1 2-3 1

11. Unirea Lipăneşti 2 0 1 1 2-3 1

12. Victoria Bordeni 2 0 1 1 2-4 1

13. AS Mislea 2 0 1 1 2-8 1

14. ASO Slănic 2 0 1 1 1-7 1

15. Real Rio Cocoşeşti 2 0 1 1 1-7 1

16. CS Blejoi 2 0 0 2 1-5 0

Rezultate Liga C Prahova – Etapa I

Seria Ploieşti – Municipiu


FC Astra II Ploieşti – Triumf Stoieneşti 13-0

CS Brazi II Popeşti – Sansar Malu Roşu 3-3

Tineretul Berceni – Unirea Corlăteşti Dâmbu 1-1

Viticultorul Dârvari – Speranţa Olari 1-1

AS Balta Doamnei – Viitorul II Poienarii Burchi 1-1

Sori Tg. Nou – Unirea Petrolul Râfov 3-3

Viitorul Pantazi a stat.





Clasament

1. FC Astra II Ploieşti 1 1 0 0 13-0 3

2. CS Brazi II Popeşti 1 0 1 0 3-3 1

3. Sansar Malu Roşu 1 0 1 0 3-3 1

4. Sori Tg. Nou 1 0 1 0 3-3 1

5. Unirea Petrolul Râfov 1 0 1 0 3-3 1

6. AS Balta Doamnei 1 0 1 0 1-1 1

7. Speranţa Olari 1 0 1 0 1-1 1

8. Viitorul II Poienarii Burchii 1 0 1 0 1-1 1

9. Viticultorul Dârvari 1 0 1 0 1-1 1

10. Tineretul Berceni 1 0 1 0 1-1 1

11. Unirea Corlăteşti Dâmbu 1 0 1 0 1-1 1

12. Viitorul Pantazi 0 0 0 0 0-0 0

13. Triumf Stoieneşti 1 0 0 1 0-13 0



Seria Ploieşti – Teritoriu

Progresul Puchenii Moşneni – CS Brazi III Negoieşti 4-1

AS Potigrafu – Energia Pietroşani 5-1

Voinţa Hăbud – Arizona Zalhana 2-2

Viitorul I Poienarii Burchii – Victoria Pisculeşti 0-4

NG Brătşanca – Viitorul Crivina 2-2

Viitorul Predeşti – Flacăra Filipeşti de Târg 8-2

Unirea Brăteşti a stat.



Clasament

1. Viitorul Predeşti 1 1 0 0 8-2 3

2. AS Potigrafu 1 1 0 0 5-1 3

3. Victoria Pisculeşti 1 1 0 0 4-0 3

4. Progresul Puchenii Moşneni 1 1 0 0 4-1 3

5. Arizona Zalhana 1 0 1 0 2-2 1

6. NG Brătăşanca 1 0 1 0 2-2 1

7. Viitorul Crivina 1 0 1 0 2-2 1

8. Vointa Hăbud 1 0 1 0 2-2 1

9. Unirea Brăteşti 0 0 0 0 0-0 0

10. CS Brazi III Negoieşti 1 0 0 1 1-4 0

11. Energia Pietroşani 1 0 0 1 1-5 0

12. Viitorul I Poienarii Burchii 1 0 0 1 0-4 0

13. Flacăra Filipeşti de Târg 1 0 0 1 2-8 0



Seria Mizil

Inter Ciupelniţa – Rapid Sălciile 2-4

AS Găzaru Surani – Avântul II Iordăcheanu 2-0

Voinţa Călugăreni – Progresul Boldeşti Grădiştea 3-4

Tineretul Bucov – NG Steaua Vâlcelele 2-1

AS Podenii Noi II Mehedinţa – Şoimii Apostolache – întrerupt

SFEC Colceag – AS Pleaşa 2-3

Avântul Boldeşti Grădiştea – Steaua Sângeru 1-2

Viitorul Iordăcheanu – Vulturul Zănoaga 2-1



Clasament

1. Rapid Sălciile 1 1 0 0 4-2 3

2. AS Găzaru Surani 1 1 0 0 2-0 3

3. Progresul Boldeşti Grădiştea 1 1 0 0 4-3 3

4. AS Pleaşa 1 1 0 0 3-2 3

5. Steaua Sângeru 1 1 0 0 2-1 3

6. Tineretul Bucov 1 1 0 0 2-1 3

7. Viitorul Iordăcheanu 1 1 0 0 2-1 3

8. AS Podenii Noi II Mehedinţa 0 0 0 0 0-0 0

9. Şoimii Apostolache 0 0 0 0 0-0 0

10. Voinţa Călugăreni 1 0 0 1 3-4 0

11. SFEC Colceag 1 0 0 1 2-3 0

12. Avântul Boldeşti Grădiştea 1 0 0 1 1-2 0

13. NG Steaua Vâlcelele 1 0 0 1 1-2 0

14. Vulturul Zănoaga 1 0 0 1 1-2 0

15. Inter Ciupelniţa 1 0 0 1 2-4 0

16. Avântul II Iordăcheanu 1 0 0 1 0-2 0



Seria Slănic

AS Proviţa de Sus – Viitorul Ţipăreşti 3-3

Progresul Aluniş – Prahoviţa Măgureni 2-2

Ştiinţa Homorâciu – Viitorul Olteni 1-1

Juventus Călineşti – Tricolor Coţofeneşti 2-0

Tineretul Gura Vitioarei – Voinţa Livadea 6-0

Stejarul Goruna – Avântul Bertea 6-2

AS Podenii Vechi şi Avântul Măgureni au stat.



Clasament

1. Tineretul Gura Vitioarei 1 1 0 0 6-0 3

2. Stejarul Goruna 1 1 0 0 6-2 3

3. Juventus Călineşti 1 1 0 0 2-0 3

4. AS Proviţa de Sus 1 0 1 0 3-3 1

5. Viitorul Ţipăreşti 1 0 1 0 3-3 1

6. Prahoviţa Măgureni 1 0 1 0 2-2 1

7. Progresul Aluniş 1 0 1 0 2-2 1

8. Ştiinta Homorâciu 1 0 1 0 1-1 1

9. Viitorul Olteni 1 0 1 0 1-1 1

10. AS Podenii Vechi 0 0 0 0 0-0 0

11. Avântul Măgureni 0 0 0 0 0-0 0

12. Tricolor Coţofeneşti 1 0 0 1 0-2 0

13. Avântul Bertea 1 0 0 1 2-6 0

14. Voinţa Livadea 1 0 0 1 0-6 0

marți, 31 august 2010

Rezultate Liga A Prahova – Etapa a III-a

CS Şirna – Unirea Urlaţi 0-0




FC Petrolul II Ploieşti – CS Păuleşti 1-2

Marcatori: C. Gafiţa / I. Postelnicu, L. Axinte.



Conpet Izvoarele – FC Tricolorul Breaza 4-1

Marcatori: N. Filipoiu, D. Sârbu, Gh. Trică, A. Baciu / E. Dragu

Dero Ploieşti – Caraimanul Buşteni 2-1


Marcatori: I. Savu, I. Grigore / V. Plumb.



CS Floreşti – Petrolul Teleajen 1-5

Marcatori: A. Ştefan / Al. Liţu, D. Frusinoiu (2), Ad. Caramalău, A. Constantinescu.



CS Băneşti-Urleta – CS Brazi 3-1

Marcatori: M. Filote, Fl. Ene, A. Botoşneanu / D. Nicolae.


Dero Ploieşti – Caraimanul Buşteni 2-1


Marcatori: I. Savu, I. Grigore / V. Plumb.



CS Floreşti – Petrolul Teleajen 1-5

Marcatori: A. Ştefan / Al. Liţu, D. Frusinoiu (2), Ad. Caramalău, A. Constantinescu.



CS Băneşti-Urleta – CS Brazi 3-1

Marcatori: M. Filote, Fl. Ene, A. Botoşneanu / D. Nicolae.



* Meciurilele AFC Brebu – Avântul Măneciu, Podgoria V. Săpat – Unirea Câmpina şi CS Ceptura – Prahova 2010 Tomşani au fost amânate, la solicitarea cluburilor ce au jucători selecţionaţi la echipa Prahova Muntenia care participă la Cupa Regiunilor din Ungaria

Clasament


1. CS Păuleşti 3 3 0 0 9-3 9

2. Prahova 2010 Tomşani 2 2 0 0 9-3 6

3. CS Ceptura 2 2 0 0 6-2 6

4. Dero Ploieşti 3 2 0 1 6-3 6

5. Petrolul Teleajen 3 2 0 1 8-6 6

6. AFC Brebu 2 2 0 0 4-2 6

7. Unirea Câmpina 2 1 1 0 8-1 4

8. Avântul Măneciu 2 1 1 0 10-5 4

9. Unirea Urlaţi 3 1 1 1 7-4 4

10. CS Băneşti-Urleta 3 1 1 1 4-3 4

11. Conpet Izvoarele 3 1 1 1 6-6 4

12. Podgoria V. Săpat 2 1 0 1 7-5 3

13. Tricolorul Breaza 3 1 0 2 3-12 3

14. FC Petrolul II Ploieşti 3 0 2 1 3-4 2

15. CS Şirna 3 0 1 2 4-13 1

16. CS Brazi 3 0 0 3 3-7 0

17. Caraimanul Buşteni 3 0 0 3 2-9 0

18. CS Floreşti 3 0 0 3 3-14 0



Notă:

Locul Petrolului ’95 în Liga A Prahova a fost luat de către echipa de Liga B Precizia Breaza prin “absorbţie”. Astfel din etapa a III-a această echipă va juca pe stadionul din Breaza sub denumirea de Tricolorul.

sâmbătă, 28 august 2010

Delegări Liga A Prahova – Etapa a III-a

Etapa a III-a va debuta în această seară pe terenul fostei echipe Matizol din Ploieşti unde se vor întâlni echipele FC Petrolul II Ploieşti şi CS Păuleşti. Un al meci de maxim interes pentru mine este cel de la Floreşti care surprinde prin brigada de arbitrii delegată la acest joc formată din divizionarii Neagu Ionuţ arbitru Liga a II-a, Edi Crângaşu – arbitru asistent Liga I şi Mateescu Emil – arbitru asistent Liga a III-a. Oare chiar atât de tensionat se aşteaptă a fi meciul de la Floreşti pentru a trimite o astfel de brigadă?




Surprinzător pentru unii, Tricolorul Breaza, fostă Precizia în Liga B, a luat locul echipei Petrolul 95 Ploieşti în campionatul Ligii A Prahova, echipă patronată până nu demult de fostul echipier al Petrolului Daniel Chiriţă. Astfel locul echipei Precizia Breaza a rămas liber în Liga B. Se anuntă doritori? Nu trebuie decât să se depună probabil o cerere la forul de pe strada Pielari numărul 5.



Iată şi programul aceste etape de Liga A Prahova:

FC Petrolul II Ploieşti – CS Păuleşti, teren Dorobanţul, vineri, ora 18


Arbitrii: Frăţilă George, Oprescu Louis, Laurenţiu Dragu

Observator: Octavian Bălteanu.



CS Floreşti – Petrolul Teleajen, teren Floreşti, sâmbătă, ora 11

Arbitrii: Neagu Ionuţ, Edi Crângaşu, Mateescu Emil

Observator: Panait Constantin.



CS Băneşti-Urleta – CS Brazi, teren Băneşti, sâmbătă, ora 11

Arbitrii: Piciu Laurenţiu, Geambazu Ciprian, Stoenoiu Adrian

Observator: Radu Vasile



Conpet Izvoarele – Tricolor Breaza, teren Izvoarele, sâmbătă, ora 18

Arbitrii: Ionescu Florin, Marius Diaconu, Dumitru Valentin

Observator: Paul Roşală



Dero Ploieşti – Caraimanul Buşteni, teren Băicoi, duminică, ora 11

Arbitrii: Amorăriţei Mihai, Bănăseanu Roxana, Chivu Alexandru

Observator: Mihai Ion.



CS Şirna – Unirea Urlaţi, teren Tăriceni, duminică, ora 11

Arbitrii: Illyeş Adrian, Pascu Emil, Bozieru Emil,

Observator: Negoiţă Teodor.



Meciurile AFC Brebu – Avântul Măneciu, Podgoria Vadu Săpat – Unirea Câmpina respectiv CS Ceptura – Prahova 2010 Tomşani au fost amânate datorită participării selecţionatei Prahova Muntenia la turneul din Ungaria unde reprezintă România şi al cărui lot este format din jucătorii echipelor mai sus menţionate.

Rezultate Liga A Prahova – Etapa II-a

Avântul Măneciu – FC Petrolul II Ploieşti 2-2


Marcatori: L. Cruceru, L. Cernea / Al. Mirea, Fl. Plămadă.



CS Băneşti-Urleta – AFC Brebu 1-2

Marcatori: M. Filote / B. Stăncioacă, L. Ion.



CS Brazi – Petrolul ‘95 Ploieşti 1-2

Marcatori: A. Răileanu / M. Galat, M. Ştefan.

Unirea Câmpina – Conpet Izvoarele 1-1


Marcatori: R. Burlac / D. Barbu.



Caraimanul Buşteni – CS Ceptura 1-2

Marcatori: P. Chira / I. Lascu, C. Elisei.



Prahova 2010 Ploieşti – Podgoria V. Săpat 5-2

Marcatori: M. Bădilă (2 1-pen), I. Filip, Fl. Dorişor, Cr. Opriş / L. Petre , D. Costache.



Petrolul Teleajen – Dero Ploieşti 2-1

Marcatori: V. Răducanu (2)/I. Grigore (pen).



Unirea Urlaţi – CS Floreşti 7-1

Marcatori: A. Ciobanu (2), Fl. Pancovici (2), C. Rob, L. Ghiţă, Şt. Vizinteanu/ I. Harapu.



CS Păuleşti – CS Şirna 5-1

Marcatori: B. Stoica, A. Pârvu (2), R. Jercălău, L. Axinte / L. Tănase (autogol).



Clasament

1. Prahova 2010 Tomşani 2 2 0 0 9-3 6

2. CS Păuleşti 2 2 0 0 7-2 6

3. CS Ceptura 2 2 0 0 6-2 6

4. AFC Brebu 2 2 0 0 4-2 6

5. Unirea Câmpina 2 1 1 0 8-1 4

6. Avântul Măneciu 2 1 1 0 10-5 4

7. Unirea Urlaţi 2 1 0 1 7-4 3

8. Podgoria Vadu Săpat 2 1 0 1 7-5 3

9. Dero Ploieşti 2 1 0 1 4-2 3

10. Petrolul Teleajen 2 1 0 1 3-5 3

11. Petrolul ’95 Ploieşti 2 1 0 1 2-8 3

12. FC Petrolul II Ploieşti 2 0 2 0 2-2 2

13. CS Băneşti-Urleta 2 0 1 1 1-2 1

14. Conpet Izvoarele 2 0 1 1 2-5 1

15. CS Brazi 2 0 0 2 2-4 0

16. Caraimanul Buşteni 2 0 0 2 1-7 0

17. CS Floreşti 2 0 0 2 2-9 0

18. CS Şirna 2 0 0 2 4-13 0