În weekend-ul care urmează 21-22 august la nivel judeţean se vor disputa meciurile din prima etapă de Cupa României ediţia 2011-2012 în care se vor întâlni toate echipele de Liga C Prahova. Ca de fiecare dată, în prima fază a acestei competiţii se vor întâlni echipele vecine sau mai apropiate ca şi număr de kilometrii, dacă îmi permiteţi să mă exprim aşa.
De obicei aceste jocuri sunt jucate cu o ardoare ieşită din comun, iar lupta pentru supremaţia sportivă pe zonele din care echipele îşi au domiciliul, tinde să fie dusă la extrem, şi ca de fiecare dată, cei care ies cei mai şifonaţi din aceste confruntări, sunt arbitrii care sunt prinşi la mijloc în aceste orgolii prosteşti. Dar aceasta este cu totul altă poveste. Aceste jocuri, după părerea mea, ar trebui să se tragă la sorţi, în toate fazele, pentru că este o competiţie eliminatorie şi în mai toate competiţiile eliminatorii, competitoarele îşi cunosc adversarul prin tragere la sorţi. Oricum este doar o părere şi cum eu nu sunt preşedinte la AJF Prahova v-a trebui să ne mulţumim cu sistemul competiţional impus de mai marii acestei instituţii.
Iată şi programul primei etape:
Tineretul Bucov – AS Pleaşa, teren Chiţorani
AS Găzaru Surani – AS Podenii Noi
Avântul B. Grădiştea – Progresul B.Grădiştea
Şoimii Apostolache – Steaua Sângeru
Voinţa Călugăreni – NG Steaua Vâlcele, teren Gura Vadului
Avântul II Iordăcheanu – Viitorul Iordăcheanu, teren Valea Cucului
Sc de Fotbal Emil Costea – Vulturul Zănoaga
Rapid Sălciile – Inter Ciupelniţa
Voinţa Livadea – Tricolor Coţofeneşti
Progresul Aluniş – Avântul Bertea
Juventus Călineşti – Avântul Măgureni
Stejarul Goruna – Viitorul Ţipăreşti, teren Ţipăreşti
As Proviţa de Sus – Prahoviţa Măgureni
Viitorul Olteni – Tinereţea Poiana Trestiei
AS Podenii Vechi – Tineretul Gura Vitioarei, teren Bălţeşti
Viitorul Crivina – AS Potigrafu
Unirea Brăteşti – Progresul Puchenii Moşneni
CS Brazi III Negoieşti – Viitorul Poienarii Burchii, teren Popeşti
Voinţa Hăbud – Viitorul Predeşti
NG Brătăşanca – Arizona Zalhana
Energia Pietroşani – FC Astra II Ploieşti
Speranţa Olari – AS Balta Doamnei
Tineretul Berceni – Unirea Râfov
CS Brazi II Popeşti – Unirea Corlăteşti
Rapid Pantazi – SanSar Malul Roşu
Sori Tg. Nou – Triumf Stoieneşti
Notă:
Jocurile unde nu sunt specificate terenurile pe care se dispută partidele se vor juca în localitatea echipei gazdă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu